domingo, 8 de diciembre de 2013

Eu...

...mi-am inecat zborul odata de demult. Aproape pot spune tare de demult.
Clipele imi treceau atunci ca glontul pe langa ureche. Eram copil si timpul era in surplus in secundare.
Apoi, apoi a venit refuzul. Habar nu aveam cu ce se papa viata si am refuzat toate tacamurile ce mi-au fost oferite. Am decis ... ce gust eu de pe degete are gustul cel mai bun.
Atunci cand diseci o vrabie ii diseci zborul, orizontul,catarea din ochii ei mici nevinovati.
Apoi...
Apoi niciodata nu am invatat tabla adunarii dupa metoda veche 1+1. De ce sa adun atat cand defapt orice ecuatie ,privind la stingerea luminilor din ochi, duce la zero?
 Sa aduni e greu, e mai usor sa scazi.
Cerul pare mereu tavalit de pamant. In ochii lui albastrii am vazut mereu lacrimi si am decis ca curcubeul sa fie doar o punte pe care din atata tarana niciodata nu am sa o urc.
Epitetele lumii incep cu o metafora. Asa s-a obisnuit sa spui iubirea frumos trebuie sa dispara...
intr-un timp imi era dor. Dar ce e dorul daca nu o pierdere de timp? Dar ce e timpul daca nu un dor?dar ce sunt toate daca prin ele eu sunt doar un biet trecator.
Si m-am oprit.
Atunci cand te opresti...orisice se opreste...chiar si pasarile se opresc la oprelistea Ta.
Iti cresc niste aripi de fluture in metamorfoza si incepi sa inveti verbul a visa.
Visele.
Visele cresc de undeva, si cresc acatarii daca stii sa le visezi. Poti face ca visul sa devina relalitate si realitatea cosmar. Universul se naste cand ai chef si poti jertfi zeii care te-au jertfit pe altar.
totul depinde de ce vrei:
Poti fi orice,dar...trebuie neaparat sa fii doar TU.
Tu si inexplicabilul tau A FI.