domingo, 15 de noviembre de 2009

La steaua care nici nu a rasarit

"La steaua care-a rasarit

E-o cale atat de lunga

Ca mii de ani i-au trebuit..."

dar cum metafora de azi

e mai rapida si mai scurta

lumina stelei printre brazi

nici nu se naste...si reuseste sa ajunga



cabaret de strofe vechi

desuete-nepereche

stau zambind din fund de beci

la ce se naste azi...doar pentru ureche

(sau...la doi metri de ureche).



pe vremuri sufletul era un calapod

si versul te plimba din ceruri

de sus, pana la noi, pe esafod...

citeai placut si incepeai sa tremuri.



Astazi treci prin strofe sparte.

inghesuite de niste corzi abstracte

vrei sa urci...da esti departe

greu se va mai naste...un poem in 12 acte.


Balada lui Peste

sub un mar cu trei ridichi

m-am nascut timid

eu si doua potornichi

ce traim acid


casa e facuta sur

sub acelasi cer albastru

nu mai am nimic in jur

inca sunt buiestru

pe cand marul o sa creasca

si am sa simt ce-i cidrul

o sa fie lumea masca

cand imi voi purta chimirul

si-am sa iau pamantu-n talpi

si-am sa-mi caut fata

si-am sa-mi fac la casa stalpi

mai ceva ca tata



am sa imbatranesc frumos

eu si fratele meu marul

si le-oi povesti voios

la nepoti amarul













No hay comentarios:

Publicar un comentario