viernes, 6 de noviembre de 2009

Ritmurile unui octogenar,taran ,bolnav si singur

Urlă vântu-n colțu șurii
într-un cui bătut-n grabă
să atârn de ale gurii...
dar se pare că e șagă.

N-a ieșit fasola-n dungă
nici malaiul nu e mult
crumpe cât-un fund de pungă
foamea o să-mi fie cult

Lemne am exact de-o noapte
Cand o fi iarna mai iarna
Da-s afișe "Full" de șoapte
ce caldură o să-mi cearnă

Am taiat în grabă porcul
și măgarul și găina
vine gripa! a zis doftorul
mexicanu poartă vina

M-am inchis bătrân în casă
într-un cot privesc la masă
mi-a rămas doar visul slut
cu ceva ce n-am avut

Stau să cadă iarna grea
să mă camuflez cu ea
să dispar precum o șoaptă
sa întrebe lumea...
oare a existat vreodată?

4 comentarios:

  1. E prea multa durere in aceste randuri.

    Daca as stii ca in versurile tale vorbeste cu adevarat batranul, te-as certa si te-as intreba: unde iti e credinta?
    Dar stiu ca acolo e amaraciunea poetului. Ea picura din neimpacarea ideii ca e usor sa constate si sa exprime, dar peste poate sa schimbe acest destin al octogenarului bolnav si singur.
    Batranul va spune o rugaciune.
    Poetul isi va plange neputinta demiurgica, iar politicianul va jubila, bucuros ca i-a venit randul la pomana tiganeasca.
    Ca asa de stramb s-a strambat lumea nostra, poetule!

    ResponderEliminar
  2. Pai Iris. Daca il vedeai pe mos Alexandru care m-a inspirat ,alte versuri nu ai fi scris. E tare trist sa vezi cum sunt chinuiti cei batrani inainte sa moara. Poate ca e adevarat ce spui...Sufletul lui nu e atat de negru ca al meu. Am vrut sa-l fotografiez sa justifice versurile dar as fi fost prea cinic. As fi fost ca cei care-i stiu situatia si dorm la doi pasi in case calde fericiti. Traim impreuna dar murim singuri.

    ResponderEliminar
  3. Nu. Sufletul tau e mai putin negru decat iti imaginezi, cata vreme poate sa simtă mila. O fi inasprit, ca i-a lipsit nepasarea, dar negru nu-i!
    Eu asa-l vad, sau atat imi da mie voie Dumnezeu sa vad si inteleg despre sufletul tau.
    Mi-e rusine, insa trebuie sa-ti marturisesc, poetule, ca eu sunt laşa cand vine vorba despre astfel de imagini. Cred ca am in memoria mea atatea figuri triste, ca inima mea nu le mai poate incape si atungi fug de ele, la propriu. Cand vad astfel de drame, le aduc in interiorul meu fara voie si le experimentez durerea aproape psihopatologic. Le traiesc pana ma surp in mine.

    Toti vietuim si murim o dubioasa singuratate. Suntem doar noi si zeul nostru, bun sau rau, dupa cum ne-a fost norocul. Dar stii tu mai bine asta, nu-i nevoie sa o spun eu.

    ResponderEliminar
  4. Sorine,
    Nu ai sufletul negru. Eu il vad ca pe un suflet greu, dens, incarcat. E o durere mare acolo. De aceea ma dusese gandul la Wagner. Batranetea este odioasa datorita neputintei, dar poezia ta este frumoasa. Vibreaza.

    ResponderEliminar